Arhivă pentru viaţă

bună, dracilor

Posted in De-ale mele... with tags , , , , , , , , , , , , , on 13 August 2015 by Julia says:

n-am murit, număr zilele până la 30 august și incă mă chinui să incep propoziţiile cu literă mare; nu cred că o să reușesc prea curând, acum mi se pare ciudat și ne-eu.

nu știu cum naiba am făcut de am ajuns pe wordpress și direct la statistici. eu la ora asta trebuia să am pastila luată și să mă gândesc la tigroaica realistică zburătoare uriașă din dulapul meu așteptându-l pe nea Ene să mi se vânture printre gene. dar m-am trezit aici, și UAU, lumea incă-mi dă follow, și click-uri, și probabil mă injură printre dinţi, dar hei: am trafic. dubios, foarte.

incerc să nu aberez și să rezum ultima lună pentru că astăzi, 13 august, se face exact o lună de când mi-am schimbat (aproape) complet stilul de viaţă. adică dorm (somnifere), ma trezesc la 6, mănânc sănătos, mă mișc destul de mult și de mâine mă obligă Reby să și alerg, imi port ochelarii (lipiţi cu scotch cum sunt), sunt ordonată, gătesc, beau numai apă de la izvor, doi litri pe zi și mă piș din 5 in 5 minute, am invăţat să respir corect, gândesc pozitiv, sunt răbdătoare, liniștită, ambiţioasă (prea), am luat ceva decizii, incep curând o mică „afacere” și-s fericită. motivul acelui aproape este că incă-s beţivancă și mai bag câte o ţigară ocazional. astăzi mi-aș fi luat de-o grijă trecând de la ness la cafea (citisem eu că are multe beneficii and shit), dar nu pot bea cafea că am tensiunea aiurea, in continuare sufăr de tremurături și palpitaţii de la licoarea asta neagra ca curu’ satanei, dar nu pot renunţa nici la ness’ că mă simt slăbită oricât ceai alb, verde, negru japo-chinez bag. abia aștept toamna și ploi, și frig, și pulovere, și instagram colorat. și nu mai zic de primăvară, că in fiecare an spun că-mi fac bucata mea de grădiniţă unde să-mi cultiv legumele mele aww. deocamdă vreau un lămâi la ghiveci căruia să-i pun numele Pișta. ah, și incă nu mă pot obișnui cu 3 mese fixe pe zi, dar dacă am invăţat ceva luna asta, am invăţat că pot trăi fără cola, cartofi, sare in exces, ardei iuţi și 3 linguri de zahăr in ness. mai am puţin și mă apuc de yoga…

sper că toate astea să nu fie o consecinţă a faptului că am prea mult timp liber.
_|_ veaţă

Posted from WordPress for Android

Untitled 29

Posted in Droguri with tags , , , , , on 29 Martie 2015 by Julia says:

Absolut de fiecare dată când ascult melodia asta mă uit la comentarii și rămân fără cuvinte.

Rar vezi oameni care, deși sunt anonimi și ar putea trece cu o mare durere de bască prin comentarii, se opresc să-ţi spună două cuvinte incurajatoare…

Vedeţi răspunsurile primite de Κώστας Μεσσίνας și alţii.

And yet I find, yet I find repeating in my head
„If I can’t be my own, I’d feel better dead”

Posted from WordPress for Android

Sunt a 12-a, scoate-mă de-aici.

Posted in De-ale mele..., Liberte, Postzilla., Random with tags , , , , , , , , , on 19 Martie 2015 by Julia says:

In ultimele zile nu aud prin clasă decât „mai sunt 3 luni!”, „incă 3 luni!”, „3 LUNI”. Visez cifra 3, văd cifra 3 pe tablă, am cifra 3 pe caiete, mai am puţin și păţesc ca in generală când căpătasem toată clasa ticul de a răspunde cu „șeptieșpe” la orice ne intrebau profesorii. L-am innebunit intr-un hal pe profu’ de religie, că la un moment dat ajunge acasă, il intreabă nevastă-sa ce să-i gătească, și el răspunde: șeptieșpe! Inconștient.
Așa și acum. Dacă inainte de simulări eram „fmm istorie” și când mă intreba lumea de sănătate, acum sunt „mai sunt 3 luni”.

Tragi-comic. Suntem niște fraieri. Ne grăbim să dăm piept cu viaţa și să ne luam la trântă cu ea, să scăpăm din burta asta de pește, ca să ne inghită alt pește, că tot am citit Iona azi. Și ce mai pește, școala asta! Stat in bancă, ascultat și notat, teme când și când, profi inţelegători… hamsi. Și totuși, am colege care se bat cu pumnul in piept că nu există ceva mai groaznic ca școala, au trecut ele prin toate și știu. Ori colegi care nu pot asculta un sfat de la un profesor, pentru că ei le știu pe toate, s-au născut filosofi. Și eu sunt sătulă, stresată și intr-un hal de obosită incât abia văd ce scriu aici, pierd idei, mânânc cuvinte și mă opresc din două in două cuvinte să visez, aștept cu nerăbdare să se termine, dar mi-e frică de ce va urma; Eu una sunt sigură că voi regreta liceul, că o să existe perioade infinit mai grele și că o să-mi plâng de ciudă că mi-am pierdut anii ăștia cu căștile-n urechi, incercând să evit să fac legături cu colegii. Fiinţe cu care am vieţuit 12 ani in aceiași incăpere, dar care nu știu să lege două fraze despre mine. De asta nici nu inţeleg dorinţa asta de maturizare forţată care le-a pălit pe unele colege, de au ajuns borţoase la 18 ani, măritate cu casieri de la Profi, care chiulesc de la ultimele ore ca să meargă acasă să le gătească la soţi, și care plâng toată ziua certându-se cu soacrele la telefon. Nici nu am cum să inţeleg din moment ce nu sunt in locul lor. Cred că nu sunt destul de matură și responsabilă. Ori inconștientă.

Ooo, ești gravidă? Felicitări!
Da, felicitări ! Tocmai ţi-ai ratat viaţa.
Viaţa e prea scurtă ca să te legi singur la cap.

Am 19 ani și am stafide-n buzunar; vârsta asta nu-mi spune nimic, nu trezește sentimente materne in mine, nici măcar dorinţa de a-mi găsi un loc, ori sunt eu un spirit prea liber și nu suport ideea de stabilitate. Visez să-mi pierd tinereţea plimbându-mă cu trenul, termosul cu ceai și cărţile dintr-un colţ intr-altul al vieţii.
Dar știţi cum e, visăm la mare, ca copiii lui Iona; la marea fără pești.

Câteva citate din Iona, care m-au urmărit toată ziua:

„Incepe să fie târziu in mine. Uite, s-a făcut intuneric in mâna dreaptă și-n salcâmul din faţa casei. Trebuie să strâng cu o pleoapă toate lucrurile care au mai rămas aprinse…”

„Ar trebui să se pună un grătar la intrarea in orice sufet. Ca să nu se bage nimeni in el cu cuţitul.”

„Un sfert din viaţă il pierdem făcând legături. Tot felul de legături intre idei, intre fluturi, intre lucruri și praf. Totul curge așa de repede, și noi tot mai facem legãturi intre subiect și predicat. Trebuie să-i dăm drumul vieţii, așa cum ne vine exact, să nu mai incercăm să facem legături care nu ţin.”

„De ce trebuie să se culce toţi oamenii la sfârșitul vieţii?”

Dar și mai important,
„de ce oamenii-și pierd timpul cu lucruri ce nu le folosesc după moarte?”

Posted from WordPress for Android

Nu am sentimente.

Posted in De-ale mele... with tags , , , , , , on 17 Decembrie 2014 by Julia says:

Am atins un nou nivel de miserupism.
Serios, nu-mi amintesc ultima dată când am avut o emoţie… Parcă nimic nu mă mai mișcă, nimic nu mă mai impresionează, nu-mi mai pasă de oamenii din jurul meu, mă rog, cu foarte mici excepţii; nu mai știu să apreciez un gest, nu mă mai enervez și nu mai bag mâna-n foc pentru nimeni, nu știu… sunt calmă, prea calmă. Examen? Chill. Exmatriculare? I don’t give a fuck. Bârfă? How cute. Moare nea Mărin din colţ? Aha. Despărţire? I HATE MY LIFE *două zile mai târziu* Ce, asta a fost tot? *câteva zile mai incolo*: impăcare? Haha, no, go fuck yourself. N-am frică de nimic, nici dor de nimeni. Nu mai am nici emoţia aia, produsă de melodiile mele vechi, baladele rock care urlă de suferinţă, nici emoţia unui lucru făcut pentru prima oară, gen… idk, sărit cu parapanta. Dacă aș fi impinsă acum de pe-o clădire nu cred că mi-ar păsa suficient de mult incât să mă zbat până jos, aș sta ca un cartof prăjit in vânt. No stress. Sunt o fire rece, intotdeauna am fost, dar inainte chiar imi dădeam silinţa să arăt că-mi pasă, cu toate că nu reușeam. De fapt, inainte chiar imi păsa…  Acum cred că sunt puţini oameni lângă care rămân eu, puţine persoane pentru care mă mai zbat, puţină lume de care mă mai leg. Imi place tot mai mult singurătatea. Și plimbările nocturne. Și tăcerea. Eu mi-am stabilit niște ţeluri, pe care le ţin in mine ascunse și muncesc pentru ele in fiecare zi, iar oamenii simt că-mi stau in cale.
Aș vrea să știu ce ii face pe oameni să se atașeze atât de ușor de mine și să-mi dea drumul atât de greu. Pentru că eu nu mai pot sub nicio formă să fiu.. ca ei.

Posted from WordPress for Android

Nu-mi mai provocaţi imaginaţia.

Posted in De-ale mele..., Flux, Liberte, Random, Storytime with tags , , , , , , , , , on 6 Noiembrie 2014 by Julia says:

Iese urât.

Iza: Ma plictisesc…vreau sa rad, sa ma distrez
Julia: hai sa furam o lama
Julia: si s-o dresam sa faca pipi pe cadillacul fratelui lu’ maria
Iza: :)) uite cine ma distreaza pe mine
Julia: in timp ce fumam marijuana indragostite si jucam sah cu satana deghizata-n iepuras playboy
Julia: apoi punem satana sa se dea la radu si radem de erectia lui monstru
Julia: si de felul in care se chinuie s-o ascunda
Iza: :)) o doamne ai o imaginatie foarte activa
Julia: si-i gadilam bucile cu un pamatuf colorat si-l punem sa spuna pe litere „am licurici in sosete” ca sa ne oprim
Iza: Dc nu scrii o carte….s.ar vinde ca painea calda
Julia: dar cand ne oprim ii dam cu biciul pe spinare, il punem in lesa si fugim prin florenta. facem un concurs „cel mai frumos patruped”, iesim pe ultimul loc, furam premiul 1 si fugim
Iza: Poi cred ca am avea un cazier bogat si sa fim cautate in 5 tari vecine:))
Julia: apoi fugim prin europa cu politia pe urme. si cand ajungem in laponia, ne ascundem intr-un iglu, tie ti se lipeste limba de podea, incercand sa lingi gheata, iar pe mine ma rapesc rusii si ma pun sa le spal ciorapii
Iza: :)) si anky vine si ne salveaza cu elicopterul ….si me ascundem in insulele cayman
Julia: dar eu le tai ciorapii bucatele si le pun la flori, ca ingrasamant, asa ca se enerveaza si ma rastignesc pe-un stalp
Julia: si aici vine aky calare pe-o racheta si ma ia din zbor, iar tu atarni de limba in spate, pe o bucata de gheata
Iza: Ba nu ca sus in cer se topeste si cad in oceanul pacific
Julia: si merem in poiana angelescu, ca acolo nu ne cauta nici dracu’, dansam ca ielele si atragem turisti japonezi, pe care-i castram si ii dam la ursi
Julia: iar eu ma enervez si mut oceanul pacific in poiana angelescu
Julia: si cand vin clonele noastre de pe racheta cad langa noi
Iza: Da o sa fi superIulia
Julia: noi ne uitam drogate la noi, cum cadem
Julia: eu la brat cu Thor, iza limba-inghetata, aky par-curentat
Iza: :)) ce final controversat
Julia: si aici incepe sa faca Thor streaptease, devenim mai ude ca pacificul, iar finalul se termina in nirvana
Iza: Dc tu aia care iese mai bine cu thor
Julia: bine, si tu limba-inghetata cu Four de brat
Iza: :)) si de aky ai uitat
Iza: Aky ce iubit are
Iza: Asthon kutcher
Julia: bine… il dam si ei pe .. pe … ciudatul ala cu freza retro.. ala cu money
Julia: sam smitj
Iza: Nu ma…asthon kutcher
Julia: smith, il dam, in cusca, imbracat in piele
Iza: DA
Julia: bine, ashton kitchen, sa-i gateasca toata ziua, s-o ingrase s-o taiem de pasti
Julia: s-o papam cu sos pesto, la gratar si mult oregano
Iza: :)) da nu e jamie oliver ca sa-i gateasca
Julia: vine si ala cu titanicul pe pacific
Julia: dar mai tarziu, dupa nirvana
Iza: Da si noi de cand devenim canibale in povestea asta ?
Iza: De o mancam pe aky
Julia: suntem de la inceput, dar avem identitati secrete
Iza: Si aky se reincarneaza si se alieaza cu rusii ai vine dupa noi
Iza: Cu hitler cu tot
Julia: si face copii cu hitler, se pocaieste si-l bate pe thor cu un slap pana vine dupa noi, ma ia de sotie, te infiem si happy family
Iza: :)) da si ce four moare de ma infiati:(
Iza: S.au si ala se pocaieste
Julia: dar tu esti un copil nazdravan si fugi de-acasa cu four, faceti un copil urat si pe urma ne chinuim sa facem bani sa-i facem operatii estetice. dar copilul ajunge ca michael jackson si la inmormantarea ta ii cade nasul in groapa si nu reuseste sa-l salveze.
Julia: deci, imi pare rau pentru tine, o sa fii inmormantata in dantela alba si o sa zaci langa un nas de plastic
Julia: dar nasul lui o sa prinda viata de la substantele chimice din sol
Julia: si o sa-ti invie o mana
Iza: Gata ne apucam sa scriem comicbooks…eu fac imaginile,tu povestile si aky redactor
Julia: si nasul lui si mana ta vor cuceri cimitirul
Julia: vor invia diverse parti din morti
Iza: O sa luam o casa mare in LA si o sa traim fericite….
Julia: si planeta va fi invadata de bucati de oameni topaitoare… maini, o buca, cerebel, ochi
Julia: un penis zambaret
Julia: un stomac flamand o sa intre intr-o pizzerie si-o s-o violeze pe chelnerita cu intestinul subtire
Iza: Si dupa asta toata planeta e a noastra
*IZA, DU IU FUCKING PRICEPI CĂ ŢIE IŢI MAI TRĂIEȘTE DOAR O MÂNĂ?*
Julia: da, dupa ce ne aliem cu DEGETICA, sefa suprema
Julia: si ne duce in LA, ne luam vila la plaja si urmarim distrugerea planetei de acolo
Iza: Si cu ponta majordomul nostru
Julia: si traim ca happy three friends
Julia: ponta catel
Julia: o sa avem postere cu vadim
Iza: Iohhanis?
Julia: si o statueta cu iohannis lins in cur de maimute
Iza: :))
Iza: Gata, mi-am revenit

Incep să revin la viaţă, dar nu știu dacă din cauza faptului că-s scutită de școală săptămâna asta sau pentru că sunt indrăgostită. *nuntașă veselă: uiuiuiuiui*

Posted from WordPress for Android

E tot filozofie…

Posted in De-ale mele... with tags , , , , , , on 2 Noiembrie 2014 by Julia says:

” – Neliniște metafizică? și o priveam adânc in ochi…
Neliniște metafizică e să privești o femeie cu ochii mari.
– Ei, nu…
– …Să simţi că lumea e fără margini, că suntem atât de mici, că frumuseţea are pete și e trecătoare, că dreptatea nu se poate realiza, că nu putem ști niciodată adevărul. Să fii, din cauza asta, trist…”

A căzut toamna peste mine, am devenit sentimentală. Am momente, ca și acesta, când mă sâcâie simpla idee că nimic nu e corect in viaţă, că nimic nu e concret, că cele mai simple decizii sunt greu de luat, că lucrurile mărunte iţi dau cele mai mari bătăi de cap…
Am zile când imi citesc gândurile-n cărţi scrise de alţii și e bine; mă mulţumește gândul că nu sunt singura care simte lumea așa, că nu sunt singura.
Am zile in care sunt trecută dintr-un film in altul, de oameni simpli, idei simple, cuvinte simple care-mi ajung simplu la ureche…
Am descoperit că am mai multe euri, că am mai multe percepţii despre lume, despre oameni și viaţă, că părerile mele rămân neschimbate, rămân in picioare și gata de a fi apărate, dar care… se simt altfel. Sunt zile când o idee mă scârbește și incerc să fug de ea. Sunt zile când o idee mă domină și am impresia că da, așa e, ăsta e adevărul absolut. Sunt zile când nu-mi pasă… Iar asta e una dintre zilele in care o idee pe care ieri o credeam genială, de care eram sigură și mândră, azi o văd stupidă și fără rost. Pentru că ești atât de sigur de realitatea ta interioară, de tine, de gânduri, de idei. Apoi incerci să vezi lucrurile dintr-o altă perspectivă și intâlnești la fix un om, cu o realitate total diferită de a ta, cu alte preocupări, cu alte păreri și idealuri. Te intrebi aproape inconștient dacă nu cumva are mai multă dreptate ca tine și-l studiezi, și in studiul ăsta e posibil să dai de anumite aspecte pe care realitatea ta nu le poate concepe.
Sunt atât de puţine lucruri care contează cu adevărat in viaţă, iar noi punem preţ pe lucruri care n-au niciun sens, n-au niciun rost și nu valorează pentru tine, ca și om, absolut nimic. Ne batem capul cu lucruri care nu pot fi demonstrate ca fiind sau nu adevărate, ne ocupăm timpul cu lucruri, care avem impresia că ne inalţă spiritul, dar de fapt ne innăbușe individualitatea, creativitatea. Vrem să facem parte dintr-un tipar. Intelectualul. Anarhistul. Alergăm ca nebunii după fericirea in bani, in materiale, in imagine și in acte false de credinţă. Uităm să fim noi inșine, uităm să fim copii și ne e frică să fim fericiţi, căci avem impresia că nu merităm asta, că asta va aduce o nenorocire sau un lanţ de regrete.

Uităm să trăim.

Posted from WordPress for Android

Am furat o leapșă.

Posted in De-ale mele..., Lepșe with tags , , , , , , , on 5 Iunie 2014 by Julia says:

Mă plictiseam, n-aveam chef să critic nimic și am găsit această leapșă. Autoarea spunea că o poate lua oricine, așa că…

1. Cand cititi, pentru a marca locul unde ati ramas cu lectura, folositi semne de carte sau indoiti paginile?
Nici una, nici alta. Intotdeauna reţin unde am ajuns, fie că reţin numărul paginii, fie că memoria mea fotografică imi spune in timp ce răsfoiesc paginile „pe-aici ai trecut, pe-aici nu”. Cred că sunt singura bookaholică pe care nu o pasionează colecţionatul semnelor de carte.

2. Ati primit in ultimul timp o carte drept cadou si, daca da, care a fost aceasta?
De ziua mea am primit „Hoţul de cărţi” de Markus Zusak.

3. Cititi in baie?
Rar, dar da. In schimb, scriu postul ăsta din baie.

4. V-ati gandit vreodata sa scrieti o carte si, daca da, care ar fi fost aceasta?
M-am gândit, dar am atâtea idei incât nu sunt in stare să le ordonez. La asta adăugând faptul că nu mă cunosc foarte bine și nu știu ce gen de scriitor aș vrea să fiu.

5. Ce credeti despre colectiile de carte de la noi?
Imi plac cărţile de la Rao. In rest, nu știu, nu prea ţin cont de treburile astea.

6. Care este cartea preferata?
Spuma zilelor, Boris Vian.

7. Va place sa recititi unele carti?
Sunt atâtea cărţi pe care imi doresc să le citesc incât nu consider că am destul timp de pierdut recitind altele vechi. Deocamdată, singurele cărţi pe care le-am recitit sunt Spuma Zilelor, Magazinul de sinucideri și câteodată mai răsfoiesc și citesc pe sărite Romanul adolescentului miop. Vreau să strâng cât mai multe cărti la „favorite” și abia atunci să incep sa le recitesc, intr-o vară, pe plajă, la inceput de furtună, departe de ţară.

8. Ce parere ati avea de o intalnire cu autorii cartilor pe care le apreciati si ce le-ati spune?
Având in vedere că deocamdată nu există autori autohtoni care să mă fascineze, iar eu nu sunt genul care să tutuie un om, oricât de genial ar fi, mă lasă rece. Pentru că eu nu apreciez oamenii, ci munca lor, rezultatul. L-aș da exemplu pe Alexandru Macedonski și Epigrama de la moartea lui Eminescu, dar nu sunt sigură că m-ar inţelege toată lumea. Am tendinţa de a separa omul de operă, pentru că sunt oameni și oameni. Oameni care fac lucruri minunate fiindcă sunt minunaţi, iar oameni care fac lucruri minunate si atât.

9. Va place sa vorbiti despre ceea ce cititi si cu cine?
Habar nu am, pentru că nu am cu cine să vorbesc despre asta, iar atunci când o fac am o părere diferită faţă de majoritate, iar asta mă face să mă intreb dacă sigur vorbim despre aceiași carte. Singura persoană care mă ascultă docilă este Aky, care mai citește din când in când câte ceva fiindcă o frec eu la cap, dar na, așa funcţionăm noi: eu o pun să-mi citească carţile, ea mă obligă să-i văd filmele.

10. Care sunt motivele care va determina sa alegeti o carte pe care sa o cititi?
Titlul, de cele mai multe ori. Autorul, dacă am mai citit ceva de el și m-a impresionat. Recomandările primite de la persoane care mă interesează, ca profesoara de engleză, de exemplu, și cărţi pomenite in alte cărţi: Muntele vrăjit in Pădurea Norvegiană, de exemplu. Nu citesc recenzii pentru că imi place ca totul să fie nou, să descopăr singură, și pentru că românii nu știu să scrie recenzii, iţi pun toată acţiunea pe tavă și cititul iși pierde din farmec.

11. Care credeti ca este o lectura “obligatorie”, o carte pe care cineva trebuie sa o citeasca?
Nu cred că există o singură carte pe care ar trebui să o citească toată lumea, cred că fiecare are o carte scrisă pentru el, cum este pentru mine Spuma zilelor. Avem gusturi și păreri diferite, vieţi diferite, am trecut prin lucruri diferite, vedem lucrurile diferit, deci percepem cărţile diferit si avem nevoie de sfaturi&exemple diferite. Cred că tocmai de aceea copii ar trebui incurajaţi să citească, să citească și să citească.

12. Care este locul preferat pentru lectura?
Printre razele de soare aruncate pe o fereastră lângă care stau tolănită pe ceva pufos și cu pisica in braţe.

13. Cand cititi ascultati muzica sau lecturati in liniste?
Liniste deplină. Dacă am psihicul odihnit, iar asta se intamplă rar de tot, pot citi și in galagie, mă concentrez și nu mai aud nimic.

14. Vi s-a intamplat sa cititi carti in format electronic?
Am incercat să citesc pe computer, dar nu-mi place, imi fug literele de sub ochi, mă incurc, n-am rabdare. Insă am citit câteva cărţi pe telefon pe aplicaţii ca Scribd și Wattpad. Groaznic! In primul rand că pe Wp trebuie să-ţi mearga mana intr-una, nu stiu daca o pagina are mai mult de cinci rânduri. Plus ca te dor ochii. Intr-un fel il susţin pe proful de latină, care plimbă un ebook-reader după el prin toată școala prezentându-le copiilor o metodă de a citi fără să consume copaci, dar intr-un fel … nu e același lucru. Nu e ca atunci când intri intr-o librarie și studiezi coperţile, pipăi carţile, le miroși, le iei in plăsuţă cu tine acasă, le rasfoiești și le intorci pe toate părţile. Nu e ca atunci când simţi cartea in mână. Susţin copacii, de aia mi-am promis că o să plantez câte un copac pentru fiecare carte pe care am citit-o, dar la cât se citeste in Romania… mai mulţi copaci fură ţiganii și nu mai zic nebunii care au chelit pădurile in neștire.

15. Cititi numai carti cumparate sau si pe cele care sunt imprumutate?
Cumparate, primite, imprumutate, carti sa fie, restul nu conteaza.

16. O carte este pentru mine… Cum ati descrie o carte?
Greu. Cum să zic? O carte este pentru mine … un alt tărâm. Sunt acele cărţi pe care după ce le inchizi, ai impresia pentru o bună bucată de vreme că viaţa ta e mediocră și lucrurile obișnuite – ca mersul la budă sau mâncatul – ţi se par ireale și iţi ia câteva zile să ieși din starea asta și să scapi de sentimentul că ai o viaţă de căcat. Genul ăsta de cărţi nu știi dacă să le iubești sau să le urăști. Am inceput să numesc asta sacrificiul cititorului și să-l asociez cu vorbele lui Bukowski: Find what you love and let it kill you.

Posted from WordPress for Android