Archive for the Currently reading… Category

Currently reading… (3)

Posted in Currently reading... with tags , , , , , , , , on 22 Octombrie 2014 by Julia says:

Cartea asta e blestemată, mă jur. Mi-am luat Cimitirul in iunie, toată vara n-am reușit să citesc 60 de pagini din ea, vin acasă, mă târ până pe la 130 de pagini, Aky nerăbdătoare mi-o ia, citește vreo 130 de pagini și io dă lu’ Iza, care citește 30 de pagini și mi-o dă inapoi. E sfârșitul lui octombrie, am 5 cărţi incepute și incă 9 cărţi care așteaptă să fie citite, iar eu sunt pe nicăieri. Dar continui să-mi cumpăr și imprumut cărţi, pentru că iulia și pentru că fuck logic.

Am citit 23 de pagini din Ion fără să plâng și prima carte din Ultima noapte de dragoste, intâia noapte de război.

Singura carte pe care am citit-o cap-coada este Iubita mea, Sputnik, de care sunt sincer dezamăgită. Mi s-a părut trasă de păr in toate direcţiile, ori traducerea a fost de căcat, ori nu știu. In afară de izbitoarea asemănare dintre mine și Sumiru, nu mi s-a părut nimic extraordinar. De ce, Murakami? Sper să nu fie efectul Pădurii norvegiene.
Voiam ca prima mea recenzie pe acest minunat blog să fie la această carte, dar dintr-un motiv sau altul, vreau să incep cu Acluofobia (CÂND DRACU’ O S-O TERMIN ȘI PE ASTA).

Wish me luck ;(

Currently reading…#2

Posted in Currently reading... with tags , , , , , , , on 10 Iunie 2014 by Julia says:

Am renunţat momentan la Muntele vrăjit, așa că ieri am citit O crimă anunţată și mi-am adus aminte de copilărie, când eram innebunită după cărţile Agathei Christie și serialul Crimele din Midsommer. Apoi am deschis televizorul, am inchis televizorul și am pus mâna pe altă carte. Am avut de ales intre Sfârșitul copilăriei de Arthur C. Clarke, Casa molimei de Jim Crace și primul volum din Fluturi de Irina Binder. Casa molimei am incercat s-o citesc și anul trecut, dar m-am plictisit după două pagini. Chiar nu sunt mândră de ce am citit anul ăsta. Pentru că nu am avut timp să citesc cât mi-aș fi dorit și pentru că am nimerit cărţi foarte proaste. Acum am inceput Fluturii Irinei Binder și nu sunt deloc impresionată. Cartea este cel puţin mediocră până acum. Genul de limbaj, clișee și idei abordate pe blog-uri de pizde sentimentale. Senzaţia asta am avut-o numai când l-am mai citit pe Chirilă. Chiar nu-l suport pe Chirilă. Pur și simplu nu e genul meu, n-am nimic cu fanii genului, dar mie mi se pare patetic, dacă nu chiar jalnic, și mă simt aiurea citind sentimentalisme din astea. Nu pot să nu citesc astfel de cărţi fără o urmă de sarcasm.

Primul fragment din Fluturi:
Cine sunt eu?
Chiar așa, cine sunt eu? Sunt doar un om ca toţi oamenii…

Extraordinar! Electrizant! Extraplat! Ce să mai zic? Nu știu, nu contest faptul că n-ar avea talent, doar că rog toate persoanele care mi-au recomandat astfel de cărţi să-și dea delete de pe faţa Pământului sau să mă șteargă de pe lista cu prieteni, pentru că nu mă cunosc deloc.

Citate din primele 50 de pagini:
„eram o tânără frumușică și aveam succes la bărbaţi”
„eram graţioasă, feminină, romantică și răbdătoare”
„eram blondă, cu ochii verzi și voluptoasa, iar ea era brunetă, cu ochii negri și foarte slabă”
„- Pentru că ești interesantă, frumoasă, senzuală, misterioasă, impunătoare, puţin arogantă…”
„- Scuză-mă, dar m-ai orbit cu faza lungă, a replicat el, privindu-mi sânii.”
„Ai clasă, ești manierată și feminină. Ești deosebită, să știi.”
„eram deosebită prin naturaleţe, umor, lipsa prejudecăţilor și a francheţii”
„am sânii mari, foarte mari, adică imenși”
„energia ta debordantă, privirea atât de expresivă, frumuseţea, calmul, puterea..”
„nu voiam să-mi stric imaginea de divă sigură pe ea”
„ești o fiinţă minunată. ești adorabilă și dulce….”
„cum de ești atât de matură? pentru că mă surprinde câte știi și cât ești de dezinvoltă”
Câteva pagini mai incolo:
” ai un aer maiestuos, o atitudine demnă și un zâmbet de divă, senin. prin felul tău atragi atenţia și, totodată, impui un respect anume”
„eram genul de femeie lipsită de inhibiţii și complexe”
” – Ești incredibil de romantică și de sensibilă..
– Sunt patetică, nu?
– Nu. Ești deosebită.” > Nu, de fapt, chiar e patetică.
„- Erai prea perfectă pentru mine, prea cuminte, prea inocentă…”
„tu ești atât de iubită și atât de puternică…”
„- Mainile tale au ceva. Sunt ca o catifea, știai?”

Mi-e rău !

Posted from WordPress for Android

Currently reading… #1

Posted in Currently reading... with tags , , , on 21 Mai 2014 by Julia says:

Habar nu am de ce m-am ambiţionat să incep o carte de 860 de pagini intre 4 teze, testele și proiectele de sfârșit de an, un examen și pregătirile pentru ultimul clopoţel a celor din a 12-a.  Habar nu am! Imi stau toate pe cap, nu mă pot concentra la nimic altceva ce n-are legătură cu lucrurile de care trebuie să scap. Cartea incepută este Muntele vrăjit, de Thomas Mann, despre care incă nu am citit nicio recenzie și abia aștept să mă reapuc. Am citit abia 220 de pagini, iar totul este atât de ciudat, de imprevizibil, incât cred că o să fie cartea anului pentru mine. Cu toate că intotdeauna m-am ferit de autorul acesta, nu știu de ce, mi s-a părut mereu un nume greu și mă gândeam că n-am să-l inţeleg, insă se citește chiar foarte ușor. In plus, a reușit să ordoneze și să dea glas unor gânduri și idei de-ale mele pe care n-am reușit niciodată să le traduc in scris, despre care aveam idei, care mă măcinau, dar nu reușeam niciodată să le atac in mediul meu – am o minte incâlcită.

In general, se crede că un conţinut interesant și noutatea „gonesc” timpul, adică: il scurtează – pe când monotonia și plictisul il ingreuiază și-și incetinesc curgerea. Ceea ce nu este intru totul exact. Fără indoială că uneori pustiul și monotonia lungesc clipa sau ora și le fac mai „plictisitoare”, dar ele scurtează și grăbesc până la a reduce la neant marile și extrem de marile cantităţi ale timpului. Dimpotrivă, un conţinut bogat și interesant este, desigur, capabil să scurteze o oră sau chiar o zi, dar luat in mare, acest conţinut dă curgerii timpului intindere, greutate și trăinicie, astfel că anii bogaţi in intâmplări trec mult mai incet decât anii săraci, pustii și neinsemnaţi pe cate vântul ii mătură, spulberându-i. Prin urmare, ceea ce se numește plictis nu-i in realitate decât o scurtare bolnăvicioasă a timpului pricinuită de monotonie: marile intervale de timp, când curgerea lor este intreruptă de monotonie, se chircesc intr-o măsură măsură care inspăimântă de moarte inima; când o singură zi seamănă cu toate, ele nu sunt decât o singură zi; iar intr-o desăvârșită uniformizare, viaţa cea mai lungă ar fi percepută ca foarte scurtă și ar trece cât ai bate din palme.

Gata, că nu mă mai opresc. Acum, mă gândesc la toţi acești scriitori, poeţi, artiști, care au murit tineri, foarte tineri, ca Eminescu. Probabil ei au trăit prin arta, opera lor cât nu trăim noi intr-o viaţă. Dacă ar trebui să aleg intre a trăi puţin, dar bine sau mult, dar plicticos… cred că aș opta pentru mult și bine, dar de unde atâtea vise? :)) Și ca intotdeauna, veșnica replică pe care incerc să o inghit la fiecare postare, dar de data asta nu vrea să alunece: niciodată nu reușesc să spun tot ce am de spus

Posted from WordPress for Android