T5W | characters you wish you could drown

noroc cu Maricica, că altfel uitam de Top 5 Wednesday și săptămâna asta. tenc iu, gerl !

inecat, dat foc, gazat, strâns capul la menghină, genunchi in gât, topor peste degete, avem di tăte pentru

1. Irina din „Fluturi” de Irina Blender – despre experienţele mele masochiste cu cartea asta am zis câte ceva pe aici. vreau să zic că niciodată nu m-a scârbit atât de tare un personaj. mai tare decât acest personaj mirobolant, căruia i-aș da genunchi in gât până ar reveni pe pământ din norișorul ei pufos, arogant și ipocrit, sunt recenziile pozitive la cartea asta, care spun că doamna Blender a fost sinceră in tot ceea ce a scris acolo și că este de o modestie rară. mue

2. Christa din „Antichista” de Amelie Nothomb – urăsc cartea asta din tăt sufleţelul meu, mi-a făcut nervii piure. nici nu vreau să-mi amintesc. personaj groaznic, acţiune stupidă, multă nedreptate.

3. Zoey din „Casa nopţii” de P.C. Cast & Kristin Cast – mi-e rușine că am putut citi așa ceva. imaginează-ţi un personaj prost ca noaptea, care ia numai decizii aiurea și o dă in bară INCONTINUU, căruia ii dictează o zeiţă fiecare pas pe care-l face spre o rezolvare, dar care totuși este de o perfecţiune inimaginabilă. cea mai frumoasă, cea mai deșteaptă, cea mai curtată. ptiu, strochite-ar dracii die curvă nenorocită

4. Dru din „Altfel de ingeri” de Lili St. Crow – după cum se observă, nu suport ya-urile, vampirismele și alte chestii de adolescenţi, deși le-am citit când eram adolescentă (asta inseamnă că acum nu mai sunt? hm.
atâtea intrebări fără răspunsuri.
atâtea răspunsuri fără intrebări.
mazăre !
exact ! dar care este intrebarea?)
doamnie, iar sunt retardată.

fata asta are o bandă stricată in loc de creier. repetă aceleași căcaturi la două pagini. dacă s-ar scoate toate repetiţiile care nu-și au dzeul acolo, cartea n-ar avea nici 50 de pagini. sper că numele ei vine de la drujbă, că și-a cam băgat-o-n nervii mei

5. Louis din „Interviu cu un vampiri” de Anne Rice – tanti Orez m-a dezamăgit. credeam că voi citi o carte amuzantă, cel puţin titlul așa-mi promitea. tipul ăsta mi s-a părut al naibii de plictisitor, mult prea profund, sentimental și căcat pe el, adică deloc genul meu. mi-a luat 4 luni s-o citesc, dar redevin curioasă cu privire la serie. amu’ nu știu

vai, aș putea scrie la topicul ăsta o săptămână. pentru că dacă stau să mă gândesc, nu cred că există carte in care să nu fie un personaj pe care să vreau să-l dau cu capul de perete. de zece ori. pe secundă

destulă energie negativă pe ziua de azi. post scris in 10 minute, record !

Posted from WordPress for Android

Anunțuri

6 răspunsuri to “T5W | characters you wish you could drown”

  1. De ce Maricica ??? :(( De ceee

  2. ,,ptiu, strochite-ar dracii die curvă nenorocită” =)))) te iubesc

  3. Iti ador sinceritatea si simtul umorului! Sa nu te schimbi,esti un om rar

zi una de jale

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: