Param-pam-pam.

M-am apucat sa scriu un comentariu la De ce-am ales sa-mi fac blog? si m-am trezit scriind un roman, si cum n-am vrut sa oblig omul sa citeasca atat si nici sa-i ocup spatiul aiurea, mai ales ca ies putin din subiect… param-pam-pam.

Intotdeauna mi-a placut ideea de blog, dar nu mai stiu cu ce ganduri l-am creat pe primul, aveam in jur de doisprezece anisori. Iar de atunci am schimbat foarte multe bloguri, pana sa ma ambitionez sa raman la unul singur, caci nu-mi gaseam stilul, eram intr-o continua schimbare si orice scriam si reciteam a doua zi mi se parea stupid. Acum m-am obisnuit cu ideea de schimbare, inainte ma ingrozea, dar scrisul in general, si nu numai pe blog, m-a ajutat sa-mi fac ordine-n cap’sor, fiindca am o minte incalcita si de multe ori nici eu nu inteleg ce vreau sa spun. Acum am blog fiindca imi cam place sa-mi dau cu parerea, ca mi-am dat seama ca m-a ajutat destul de mult sa inteleg cine sunt si ce vreau de la viata, pentru ca unul dintre putinele locuri in care reusesc cat de cat sa fiu ordonata, pentru ca unul dintre putinele motive pentru care mai am conexiune la internet, pentru ca imi lucreaza ambitia, cu care mereu am avut o mica-mare problema, dar care acum e pe calea cea buna si pentru ca imi creeaza noi dimensiuni *o dau sf* – pentru ca atunci cand citesc o postare veche, parca ma intorc in trecut si parca simt perioada respectiva si simt ca am depasit-o. Mi-am dat seama ca schimbarea inseamna evolutie. Si ca cele mai interesante lucruri in viata (sau postari pe blog) vin spontan, nu planificate. Cum spune si peapetulburi: subiectele s-au tot schimbat, se schimba o data cu mine. Niciodata nu am crezut ca o sa scriu recenzii la filme, initial voiam un bookblog, and so on…

Oricare a fost motivul cu care am inceput, ma bucur ca am ajuns aici. Si inca sunt in modul mi-e-groaza-sa-imi-imaginez-viitorul-fara-blog, deci tind sa cred ca a devenit ceva mult mai serios decat era in zilele in care scriam despre frica tatalui meu de a manca dovlecel toata ziua.

Ma rog, inca ma consider la inceput 😀 Inca ma descopar…

Anunțuri

13 răspunsuri to “Param-pam-pam.”

  1. Mulţumesc pentru răspuns! Data viitoare să nu-ţi mai faci griji referitoare la cât de mult îmi scrii la comentarii, le citesc pe toate oricât de mari ar fi şi încerc, pe cât posibil, să răspund la toate.

    „pentru ca imi lucreaza ambitia, cu care mereu am avut o mica-mare problema”…mi-am mutat tacticos privirea deasupra monitorului şi am afişat o mutră nevinovată când am citit asta :))

  2. as vrea eu sa fim gen fiecare cu viata lui si tot ce sa avem in comun e ca ne iubim. dar e un cacat. poate daca ar fi fost asa de la inceput acum ar fi fost alta afacere, dar cand esti invatat intr-un fel..

  3. sucuridecuvinte Says:

    De ceva timp se pare că am încercat şi eu să gust din mirobolanta lume virtuală, dar se pare că nu mă prea acceptă deocamdată. Vin dintr-un mediu mai străin puţin, vin de pe planeta EU-SCRIU-TOT-PE-CAIETE. Poate deocamdată nu am voinţa necesară să mă expun mai mult pă blog.

    Tu mi-ai dat un oarecare ghiont cu postarea asta şi înceeerc să mă ţin şi io dă blog. Problema la mine e că mă pierd parcă aici. Nu mă simt destul de safe. E tare greu ca după ani de scris de mână pe 59737598562 caiete să mă expun publicului având în vedere faptul că nimeni până acu’ ceva timp nu-mi citise lucrările. Pe caiete parcă-s filosof/prozator renumit/ ce vrei tu, dar aici parcă de abia acum am învăţat să vorbesc… Nu ştiu să explic bine chestia asta.. şi ştiu că mai mult am vorbit despre mine decât să mă „leg” de postu’ tău, daaar ce vreau să evidenţiez e faptul că, aşa cum am scris şi mai sus, tu mi-ai dat acel ghiont de „HAI FĂ CĂ POŢI”.

    • Julia says: Says:

      Te admir, eu nu am răbdare nici să-mi scriu numele pe hârtie.
      Cred că te inţeleg, așa eram și eu acum câţiva ani, imi era … frică? ori aveam un fel de rușine, când știam că sunt citită. Nu eram sigură că ceea ce fac e okay, poate de asta, poate la fel și tu.

      Ai incredere in tine, eu știu că poţi :*.

      • sucuridecuvinte Says:

        Ioi, mă simt mai mult decât încurajată. Şi da, sunt timidă, mi-e ruşine când ştiu că sunt citită. Chiar nu înţeleg de ce..binee..sunt o timidă taciturnă de felu’ meu….

      • Julia says: Says:

        Așa sunt artiștii. :*

        Te inţeleg, crede-mă că așa sunt și eu (bine, nu timidă, nici artistă, doar tăcută), cu persoanele pe care nu le cunosc, și din cauza asta mi s-a spus că-s o sinistră, dar sunt okay cu asta. :)) I don’t give a shit, pentru că eu mă cunosc mai bine de-atât. Așa că dacă-ţi place ceea ce faci, pur și simplu ai incredere in fine și fă-o, nu contează ce cred alţii. Suntem oameni, suntem diferiţi, e democraţie, blogul tău, libertatea ta, cui nu-i place să te pupe, dacă inţelegi ce vreau să zic… :))

zi una de jale

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: