Arhivă pentru Iunie, 2014

neaţa chizdă

Posted in Azi mă piş pe ..., Românica with tags , , , , , , , , , , , , , , , , , , on 27 Iunie 2014 by Julia says:

azi scriu fara diacritice sa ma inteleaga si dusmanii mei. imi cer scuze daca mai strecor cate o cratima din cand in cand , is defecta. no, ca-s acuzata da rasism si discriminare. io n-am nimic cu tiganii, am ceva cu corciturile astea care isi spun tagani, care stau la doi pasi de mine si langa care am crescut cu teroarea in vena haorta. cum sa zic? n-am cum sa zac no, trebuie sa traiesti langa cea mai mare comunitate de rromi din sud-hestul europei ca sa intelegi. eu am ajuns la o concluzie: taganul tot tagan ramane, poti sa-l iei de cand e bebe si sa-l cresti in puf, sa-i oferi cea mai da haur educatie, cele mai da pretentii prietenii si cunostinte, sa-l tai departe de orice urma da tagan, e dageaba. taganul are mizeria, minciuna si hotomania in sange. caz concret: oameni albi adopta un pui da tagan, il cresc ca pe-un printisor, ca apoi sa se trezeasca ca fura un pate de la magazin. da ce? nici copilul nu stie. nu e ca si cum nu avea ce sa bage la mat. printisor, cum am zis, futa-l dzo.
dupa ce ca-s vai de mama snitelului lor, sunt si lenesi, a dreacu’. adica, adevarul e ca nimeni n-ar angaja un tagan, dar ma uit la Baracă O Banana, si el e tot tagan, da el cum dracu a reusit sa-si castige respectul, ma? el si tot neamul lui intunecat. adevarat, si intunecatii astia au o parere prea buna despre ei si-s niste pui de cocalari, dar pana mea: nu put, invata, muncesc. asa greu sa fie? as vrea sa mint si sa zic ca avem drepturi egale, dar nu pot, fiindca ăștia, nu fac nimic ca sa-si castige dreptul de om. intotdeauna o sa se gaseasca unul mai rasarit sa zica(in general una care a avut iubit tigan): „da ce, ei n-au suflet? nu sunt toti la fel. sunt si ei oameni”. OAMENI? pe ce planeta? unde traiti? pai bine mai pula(chizda), ca ti-e usor sa zici ca-s oameni cand nu prea ai avut de-a face cu asa „oameni”. stii, cand esti in afara esti ‘ăl mai pacifist, tu esti miezul din kurtos, al mai protestant iubaret de fiinte bipede. n-ati vazut cate am vazut eu, e usor sa dati din clanta. oameni batuti cu lanturi pentru 15 lei, caini schingiuiti cu bucati de sarme, taganci care se caca in fata usii tale ca sa te muti, taganci care se pisa pe mormantul lu’ ma-ta si-ti pun gaini negre sau jumatati de paine, ca chipurile te blesteama, tagani cu maturi care iti intra in propria curte, naiba stie cum si se repede la tine, te obliga sa-i cumperi matura in plm, taganci care iti spun sa-i mananci pula daca nu vrei sa-i cumperi covorul. tagani care te scuipa din mers. anii trecuti a fost si-un viol organizat. o copila de nici 14 ani… batai pe strazi, batai la sarbatori locale, batai in autobuze… oameni? nu toti sunt la fel… nu, doar majoritatea. eu n-am nimic cu aia care-si vad de viata, dar ei nu prea obisniesc sa faca asta. vara trecuta a scapat un tagan criminal de la puscarie, in saptamana imediat urmatoare: un nene si-a luat-o in cap in propria curte, vecinei mele ia mutat masina la cativa metri de fata portii, noroc ca patrulau politistii prin zona exact la ora aceea si l-au pus pe fuga, iar eu cum nu dorm noaptea, fara sa cunosc povestea si fara sa fi vorbit cu matusa mea si varul meu despre asta, aveam in permanenta senzatia (la fel ca si ei) ca cineva cotrobaie prin curte, noapte de noapte. tarziu am aflat ca chiar a fost. pai sa nu te simti in siguranta in propria curte? tu’va cristosu mamii voastre. acum putea sa fie si roman criminal scapat din inchisoare, dar nu cred ca era atat de disperat sau ar fi fost destul de inteligent incat sa nu dea spargeri imediat dupa ce a iesit si in aceeasi zona, adica lerul meu…

nu sunt rasista, nu ma consider. cred ca am dezvoltat un prea mare instinct de aparare vazand atatea si de aia am o problema cu ei. am si eu o amica tiganca, de ce sa mint? dar mă enervează ca striga „discriminare”, dar nu fac nimic care sa arate ca nu merita discriminati, ci merita respectati. adaugand la asta si faptul ca suntem facuti ultimii oameni in toata hEuropa din cauza lor. pai da, ce facem aici?

Posted from WordPress for Android

Anunțuri

Shut up and take my money #1.

Posted in Shut up and take my money #1 with tags , , , , , , , , on 23 Iunie 2014 by Julia says:

Pentru că nu o să am timp și nici cum să car prea multe cărţi cu mine in Irlanda, după ce m-am invârtit prin librării, am vărsat lacrimi și-am oftat printre rafturi, m-am decis la două. DOUĂ CĂRŢI AMĂRÂTE. Cu promisiunea că in toamnă rup rafturile și plec cu ele acasă.
Am așteptări de la ele, so avem așa: Cimitirul lui Teleșpan, pentru că am citit niște citate motivaţionale interesante și de care am nevoie in perioada asta.

image

Și Acluofobia lui Ardeleanu, despre care nu știu incă ce să zic, nu știu decât că subiectul principal este Frica – sper că nu de intuneric, fiindcă eu iubesc intunericul. Sau poate e o metaforă, „intunericul” pentru prostie, ignoranţă and shit. Can’t fucking wait!

image

Iar asta am găsit-o acum la Marius și pare interesantă, așa că se confiscă:

image

Posted from WordPress for Android

Albatros.

Posted in De-ale mele... with tags , , , , on 19 Iunie 2014 by Julia says:

Știţi acele păsări, ca niște pescăruși, dar cu aripile mult mai mari și mai maiestoase… albatroșii. Marinarii ii mai prind și ii pun să meargă pe uscat, dar nu pot, din cauza aripilor… iar ei râd.
Albatroșii sunt ca poeţii, care in larg, pe mare, in universul creaţiei lor sunt geniali, sunt niște creatori, semizei sau cum vrei, insă pe uscat, in lume.. sunt niște rataţi, ciudaţi și neinţeleși. Proscriși. Iar omul râde de ceea ce nu cunoaște sau inţelege, românul dă și cu piatra. Așa mă simt și eu, dar eu nu sunt poetă, nu sunt nici scriitoare, in ultimul timp mă indoiesc de inclinaţiile mele, in niciun caz artistice. Am aripile prea mari, aripile imaginaţiei mele… Acum mi-am amintit și am inţeles ce mi-a spus tata acum mulţi, mulţi ani.. Să scot capul din cărţi, să nu mai visez și să trăiesc prezentul, căci o să imbătrânesc și nu o să aflu niciodată cine sunt. Cine sunt? Aș vrea să știu cine sunt, să nu mai umplu blog-uri și caiete căutându-mă, să-mi inchid cicatricile, să-mi inving demonii. Mi-am dat seama in ultimul timp că-mi pierd… luciditatea. Intotdeauna am fost cu mintea pe coclauri, dar in același timp eram conștientă de lucrurile din jurul meu, eram mai realistă, toţi cei ce imi cereau sfaturi (și n-au fost puţini), veneau la mine cu motivul că eu sunt aia logică și realistă. Acum, orice fac, când imi amintesc de un lucru real, parcă imi dă cineva un pumn in faţă: Zbang! Trezește-te! Și rămân buimăcită câteva zile și mă intreb unde am fost până acum, ce-i in capul meu, pe ce lume traiesc? Sunt eu nebună sau ceilalţi sunt nebuni? Alt lucru care ma demoralizeaza: faptul ca mereu am o parere diferita decat majoritatea, iar majoritatea sare cu gura. Asta in momentele mele de luciditate mi se par logice, dar acum, sincer, nu știu ce-i in capul meu. Serios, numai mie mi se pare lumea asta atat de trista? Numai eu văd gunoiul din jur? Mama spunea că ești ceea ce vezi. Eu zic că pentru a fi fericit in lumea asta trebuie să fii ori prost, ori nebun. Mă simt aiurea să public asta, pentru că știu, sunt sigură că nu mă inţelege nimeni, dar o să fac asta oricum.

Posted from WordPress for Android

Mi-e silă.

Posted in De-ale mele..., Liberte, Random, Românica with tags , , , , , on 19 Iunie 2014 by Julia says:

Mă obosiţi cu teatrul vostru ieftin, limitările și discuţiile interminabile despre vreme. Mă indoiesc că sunteţi capabili să vedeţi după albastrul cerului, sunteţi doar niște marionete, niște păpuși umplute cu vată, sunteţi gri și aveţi ochii goi. Nu aveţi curaj să mă priviţi in ochi, dar vă permiteti să mă criticaţi. Suferiţi de voi, de o credinţă falsă și de ideea că Dumnezeul vostru vă iartă tot! Sunteţi bucăţi de pietre ce nu o să ajungă stânci, ci pietre funerare. M-am săturat să lupt pentru lucruri de care imi pasă numai mie. Libertate? Aia-i pentru proști. Hai sa fim oi. Hai sa fim falși, hai să ne ţinem părerile pentru noi, hai să zâmbim ca niște proști prin tramvaie, hai să vorbim ca niște domnișoare, hai să ne simţim constranși, că nu ajunge faptul că trăim in cancerul asta numit Romania. De ce să fii diferit? Fii un om normal! Mi-e silă de ţara asta, de mentalitatea efectiv de rahat a românilor. Sunteti toti niste incuiaţi, nu sunteţi deschiși la nou, nu vreţi să evolaţi, promovaţi toate rahaturile, in timp ce in lucrurile morale vă scârbesc. Niciodată n-am simţit că fac parte din lumea asta. Mi-e silă….

Posted from WordPress for Android

Mai ai și eșece, mai ai și succesuri.

Posted in De-ale mele... with tags , , , on 18 Iunie 2014 by Julia says:

E oficial, gata, m-am hotărât: plec. N-am ce să pierd, iar dacă nu incerc o să regret toată vara. Și sunt optimistă pentru că știu că indiferent prin ce căcaturi am trecut până acum, nu mi-a părut rău niciodată. Pentru că mereu am invăţat câte ceva după, chiar dacă pe moment m-am simţit ca ultima ratată bătută de soartă, incapabilă, penibilă și dezaxată. Pentru că intotdeauna intru in incurcături care, când mă aștept mai puţin, se rezolvă de la sine fără să depun nici cel mai mic efort. Pentru că vreau și nimic nu mă poate opri. No biggie.

Posted from WordPress for Android

Currently reading…#2

Posted in Currently reading... with tags , , , , , , , on 10 Iunie 2014 by Julia says:

Am renunţat momentan la Muntele vrăjit, așa că ieri am citit O crimă anunţată și mi-am adus aminte de copilărie, când eram innebunită după cărţile Agathei Christie și serialul Crimele din Midsommer. Apoi am deschis televizorul, am inchis televizorul și am pus mâna pe altă carte. Am avut de ales intre Sfârșitul copilăriei de Arthur C. Clarke, Casa molimei de Jim Crace și primul volum din Fluturi de Irina Binder. Casa molimei am incercat s-o citesc și anul trecut, dar m-am plictisit după două pagini. Chiar nu sunt mândră de ce am citit anul ăsta. Pentru că nu am avut timp să citesc cât mi-aș fi dorit și pentru că am nimerit cărţi foarte proaste. Acum am inceput Fluturii Irinei Binder și nu sunt deloc impresionată. Cartea este cel puţin mediocră până acum. Genul de limbaj, clișee și idei abordate pe blog-uri de pizde sentimentale. Senzaţia asta am avut-o numai când l-am mai citit pe Chirilă. Chiar nu-l suport pe Chirilă. Pur și simplu nu e genul meu, n-am nimic cu fanii genului, dar mie mi se pare patetic, dacă nu chiar jalnic, și mă simt aiurea citind sentimentalisme din astea. Nu pot să nu citesc astfel de cărţi fără o urmă de sarcasm.

Primul fragment din Fluturi:
Cine sunt eu?
Chiar așa, cine sunt eu? Sunt doar un om ca toţi oamenii…

Extraordinar! Electrizant! Extraplat! Ce să mai zic? Nu știu, nu contest faptul că n-ar avea talent, doar că rog toate persoanele care mi-au recomandat astfel de cărţi să-și dea delete de pe faţa Pământului sau să mă șteargă de pe lista cu prieteni, pentru că nu mă cunosc deloc.

Citate din primele 50 de pagini:
„eram o tânără frumușică și aveam succes la bărbaţi”
„eram graţioasă, feminină, romantică și răbdătoare”
„eram blondă, cu ochii verzi și voluptoasa, iar ea era brunetă, cu ochii negri și foarte slabă”
„- Pentru că ești interesantă, frumoasă, senzuală, misterioasă, impunătoare, puţin arogantă…”
„- Scuză-mă, dar m-ai orbit cu faza lungă, a replicat el, privindu-mi sânii.”
„Ai clasă, ești manierată și feminină. Ești deosebită, să știi.”
„eram deosebită prin naturaleţe, umor, lipsa prejudecăţilor și a francheţii”
„am sânii mari, foarte mari, adică imenși”
„energia ta debordantă, privirea atât de expresivă, frumuseţea, calmul, puterea..”
„nu voiam să-mi stric imaginea de divă sigură pe ea”
„ești o fiinţă minunată. ești adorabilă și dulce….”
„cum de ești atât de matură? pentru că mă surprinde câte știi și cât ești de dezinvoltă”
Câteva pagini mai incolo:
” ai un aer maiestuos, o atitudine demnă și un zâmbet de divă, senin. prin felul tău atragi atenţia și, totodată, impui un respect anume”
„eram genul de femeie lipsită de inhibiţii și complexe”
” – Ești incredibil de romantică și de sensibilă..
– Sunt patetică, nu?
– Nu. Ești deosebită.” > Nu, de fapt, chiar e patetică.
„- Erai prea perfectă pentru mine, prea cuminte, prea inocentă…”
„tu ești atât de iubită și atât de puternică…”
„- Mainile tale au ceva. Sunt ca o catifea, știai?”

Mi-e rău !

Posted from WordPress for Android

Sap o groapă, sap o groapă.

Posted in Azi mă piş pe ..., Postzilla. with tags , , , , , , , , , , on 8 Iunie 2014 by Julia says:

Am incercat să evit subiectul, dar nu pot, pur și simplu nu suport oamenii. Nu vreau să folosesc cuvântul ură, fiindcă mi se pare un cuvânt prea brutal, iar eu incerc să scap de latura asta hateriţă a mea.
Incă de când eram mică nu inţelegeam oamenii. Mama imi spunea la nesfârșit: cu cât incerci să-i inţelegi mai mult, iţi dai seama că nu știi absolut nimic despre ei. Cât adevăr! Insă eu, mică și a dracu’ cum eram, nu incetam să nu-i analizez. Și am ajuns să cunosc oamenii atât de bine, incât atunci când cunosc un om știu exact in ce tip de oameni se incadrează. Fiindcă nu suntem atât de diferiţi pe cât ne place să credem. Nu știu dacă o să imi amintesc de toţi, așa că astăzi avem așa:

– oamenii incuiaţi, limitaţi și fixiști. care nu vor să asculte, darămite să accepte că fiecare om are o părere, mai mult sau mai puţin idioată.

– oamenii fără pasiuni, despre care am vorbit și cu altă ocazie. oamenii fără personalitate, care se lasă influenţaţi de anturaj and shit.

– oamenii ahtiaţi după atenţie, care incearcă să iasă in evidenţă prin toate modurile posibile, care vorbesc tare să fie siguri că ii aude toată lumea, care vorbesc și mult, și prost.

– oamenii lingușitori, care incearcă să ţi se bage pe sub piele, care incearcă să te manipuleze, să zici ca ei, să faci ca ei, să fii ca ei și incearcă să profite de fiecare compliment de-al tău pentru a ajunge unde iși doresc. la categoria asta am să-i adaug și pe cei care fac absolut orice pentru a ajunge unde doresc: cum pe mine mă minţea unu, câte-n lună și-n stele că mă iubește, ca la prima despărţire să-mi zică: „nu trăgeam de tine, trăgeam de sex”. ăștia nu-s oameni.

– oamenii care uită de unde au plecat. care se trezesc peste noapte să facă scandal la magazinul din colţ că vânzătoarea nu i-a dat legume mărunţite mici, că nu are răbdare și iși strică manichiura, pe care nu dădea doi bani acum câţiva ani când era vânzătoare la second hand.

– oamenii care judecă fără să cunoască, care imediat ce le dai un subiect il despică-n patru. recunosc că și eu critic mult și imi dau cu părerea despre orice, dar când mă credeam mai mare critică, m-a dezmembrat asta: o panaramă de om, care m-a făcut cu nervii in ultimul hal. imaginează-ţi că e zi o insorită, iar tu te relaxezi sub Timpa, in Brașov, vrei să asculţi liniștea și să te holbezi după turiști japo-chinezi. și apare această berbeacă cu pretenţii de om și ii ia pe toţi in coarne așa, subtil: uită-te la aia, cred că-i sunt mici blugii ăia. uită-te la ăla, nici nu știe să se dea pe skate-ul ăla. uită-te la ăia, de ce mai joacă tenis dacă n-au habar? uită-te la alea cum fumează să se dea in spectacol. mult mai in spectacol se dădea ea, vorbea tare și făcea pe superioara, inteligenta și matura, ca două minute mai târziu să inceapă să scoată niște sunete jalnice, care cică imitau un pug. adică, care e problema ta, omule? sincer, imi venea să sap o groapă și să-mi fac harachiri. aici intră și oamenii care nu iși dau seama in ce hal de jalnici pot fi.

– oamenii perfecţioniști. mă scot din minţi, sunt cei mai triști oameni. totul trebuie să fie ca la carte, totul trebuie să fie gri, monoton, mocăit. berbeaca de mai sus e una din ăștia, iar asta explică multe.

– oamenii fericiţi mă deprimă cel mai tare. și cei energici.cred că am mai vorbit despre ei. eu cred că ăștia nu sunt conștienţi in ce lume trăiesc. majoritatea oamenilor de genul ăsta pe care i-am intâlnit și-au luat multe ţepe la viaţa lor, din cauza naivităţii și increderea pe care le-o acordă așa-zișilor oameni. acum nu spun să stea toată ziua imbufnaţi și să se plangă că viaţa-i nașpa, dar lăsati-mă-n pana mea cu discursurile voastre motivaţionale, ţineţi-le pentru voi.

– oamenii care bârfesc. stau in vestiar la ora de sport și cineva trebuie neapărat să aducă in discuţie o persoană care -surprinzător- nu e prezentă. eu stau deoparte și mă doare in gaura din kurtos, dar imediat ce cineva observă că nu particip, crede că sunt in cârdășie cu persoana bârfită și sare: „vai, dar sper să nu-i spui!”. asta e ultima mea problemă!

– oamenii serioși. ăia la costum, mai ales. cu joburi plictisitoare și pasiuni și mai plictisitoare, ca politica.

– oamenii care iși pupă in cur copiii și nu iși dau seama cât rău le fac, nu iși dau seama că sunt handicapaţi, prea tupeiști și răsfăţaţi pentru vârsta lor.

– oamenii care chinuie animalele și oamenii care râd despre chinuitele animale. aceiași berbeacă de mai sus, râdea cu lacrimi povestind cum tatăl ei a luat o mâţă de coadă și-a aruncat-o peste gard. electrizant! vai, dar n-am mai râs așa.. pffoa. coada unei pisici are 24 de vertebre, imaginează-ţi ce durere. eu nu pot.

– oamenii care au prea multă incredere in ei. pentru că majoritatea sunt niște nimeni in drum, proști făcuţi grămadă, bă dar ei se cred chielea pulii, cum să zic. cireașa de pe tort. bomboana din colivă.

– oamenii proști. nu mă cred eu vreo inteligentă, dar mă uit la colegii mei.. cât sunt de neștiutori, nu ai ce vorbi cu ei. orice lucru diferit de ceea ce văd ei zilnic și consideră normal e ori lucrul Satanei, ori motiv de batjocură, ori ambele, că așa funcţionează cre(ș)tinismul: e ateu? satanist! poartă ochelari? tocilar! are aparat dentar? inchideţi-o in beci când plouă! iar dacă le spui că normalul e relativ, că binele și răul sunt concepte umane sau altele, te eticheteaza ca fiind prost, nebun, ciudat pentru că nu sunt capabili să inţeleagă anumite lucruri.

Va continua…

Posted from WordPress for Android