nimicuri.

mă simt aiurea, și pentru prima oară nu-i vremea de vină, ci matematica. mi-am dat seama (târziu, ce-i drept), că oricât mă lupt cu ea, nu merge, frate. trebuie să decid intre a munci inzecit pentru a lua bacalaureatul ăla idiot, și a mă muta la Uman (singura clasă de uman din liceu, o clasă o-ri-bi-lă) și a-l lua cu ochii inchiși. mi-e silă, zău, când mă gândesc că nu o să mai fiu cu Aky in clasă, dar in același timp mă gândesc că e ultimul an, primul semestru o să meargă greu, dar din al doilea… viaţă. serios, ce rost are sa muncesc atâta să iau bacul la matematică, când eu sunt sigură că nu voi face nimic pe viitor care să aibe vreo legătură cu asta? in clasa a VIII-a eram sigură că voi merge pe uman, nu-mi amintesc ce m-a făcut să-mi schimb decizia in ultimul moment, insă mi-am invăţat lecţia: nu-mi mai ascult intuiţia in legătură cu lucruri serioase. am o stare, nici nu știu cum să o descriu… alarmată? și in același timp am o senzaţie care parcă imi spune că asta trebuie să fac, simt că locul meu e acolo… bine, nu acolo, cu idioţii care au intrat la acel profil fiindcă era media mai mică, ci acolo – intre cărţi. mă consolează faptul că o să am mult mai mult timp liber, că o să fiu singură (nu știu de ce uneori caut să fug de prietenii mei și să fiu singură, oricine și-ar dori prieteni ca ai mei) și că e un tip foarte drăguţ și inteligent, care a stat  aproape de mine la ECDL și din cauza căruia era să pic Excelul. abia aștept să văd reacţia dirigintei și a profei de biologie, care spera să iau bacul cu +8 și să merg pe asistenţă medicală (da, are un simţ al umorului fantastic).

mă și imaginez peste câţiva ani recitind prostia asta și râzând in hohote de ce consideram eu probleme la vârsta asta…

Posted from WordPress for Android

Anunțuri

2 răspunsuri to “nimicuri.”

  1. Nazareth Says:

    Ce e cu tine ?
    Mi’e dor de postarile tale funny…

zi una de jale

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: