Satisfacţia platonică a handicapatului.

M-am trezit azi-dimineata cu Failbook-ul plin de ameninţări și injurii din partea unui anonim frustrat care mi-a citit articolul despre pupătorii de funduri canine. Fiinţa asta jalnică, cu pretenţii de om, a ţinut neapărat să-mi demonstreze că SINGURUL LUCRU PE CARE L-A INTELES este că VREAU SĂ VĂD CÂINI MORŢI, ca SUNT O INSENSIBILĂ și că NU GÂNDESC. Și mi-a trimis ca debilul tot felul de pagini cu anti-oameni, pentru că nu ii pot numi nici oameni, nici animale, că aș jigni ambele specii, care făceau tumbe și bateau din palme share-uind articole de știri cu câini găsiţi morţi prin otrăvire, schingiuire sau mai știu eu ce, felicitând și incurajând și alţi oameni să facă așa ceva, ca și când aș fi dat eu de inţeles că-mi face plăcere să văd așa ceva.

Măi OMULE, dacă m-ai cunoaște ai știi că-s cea mai sensibilă fiinţă. Plâng la filme cu căţei, nu pot călca intr-un spital că mor de milă când văd oameni bolnavi, evit bătrânii că mi se rupe sufletul când mă gândesc ce pensii de rahat au, să nu mai spun că abia m-am dezobișnuit de adunatul tuturor animalelor de pe stradă și adusul lor acasă. Și n-am de gând să inșir chiar toate căcaturile care mă fac să plâng că mă ia cu tremurici. NICI NU POT SĂ MĂ UIT LA POZELE ALEA FĂRĂ SĂ MI SE ACTIVEZE REFLEXUL PILOMOTOR. Numai cine mă cunoaște știe că am plâns pentru animalele astea mai mult decât au făcut-o toţi cuţofilii la un loc, dar eu măcar am inţeles că altfel nu se poate, s-a ajuns prea departe și că soluţie mai sănătoasă nu există. De câte ori n-am venit acasă plângând că numai eu vedeam ce e pe străzi? Acum vedeţi și voi, și ce faceţi? V-aţi transformat in filozofi ai Feisbucului. Păi sorry, dar mă fut pe grămada aia de gunoaie pe care voi o numiţi creier, că-i degeaba. Faceţi-vă o comunitate și faceţi adăposturi din banii voștrii. Vă mai convine? Așa zic și eu.
Sunt sigură că habar n-aveţi că un câine costă 55,14 lei, adică cam cât costă intreţinerea a unui copil in creșă, iar asta e numai la azilul din Stupini. Dar voi radeţi, fraţilor, și ultimul strat de molecule de pe tastatură, că tot nicăieri ajungeţi.

In alte ţări, și intrebaţi pe oricine, dacă au găsit un câine, indiferent că e sănătos, bătrân, ranit, bolnav, dacă nu vine nimeni să-l revendice in 7 zile il omoară. Și acolo nu plânge nimeni, culmea! Dar nu, Franz, noi suntem români, avem un moţ in plus, trei coaie și ne dăm smardoi. No luaţi-vă coaiele in braţe și adoptaţi câte 30 de câini pentru fiecare coi, dacă va tremură moţu’.

P.S: Săptămâna trecută vecina mea a văzut cum o dubă a dat drumul la vreo 11 câini pe stradă la mine. Să-i tot iubești pe cuţofilii ăștia, nu? Sunt curioasă câţi s-au inghesuit să adopte din toamnă și până acum, dacă cel puţin odată pe lună cineva vede o chestie de genul ăsta prin cartier.

Posted from WordPress for Android

Anunțuri

zi una de jale

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: