Arhivă pentru Aprilie, 2014

Şi grasele au sentimente, dar şi le mănâncă.

Posted in Azi mă piş pe ... with tags , , , , , , , , , , , , , , , on 22 Aprilie 2014 by Julia says:

Mie nu-mi plac grasele.

Și aici nu mă refer la cele care s-au născut așa, ori care suferă de vreo boală din cauza căreia nu pot slăbi, pentru că aici nu e  vina lor. Nu, mie nu-mi plac grasele care:
1. Mănâncă ca vacile, in același timp plângându-se de kilogramele in plus și eforturile lor disperate de a slăbi care nu dau roade.
2. Au o parere prea bună despre ele și se autodenumesc ca fiind „bunăciuni” pentru că au două bucăţi de grăsime atârnate pe piept pe care ele le numesc „ţâţe”.
3. Se cred dive și au impresia că sunt net superioare persoanelor cu greutate normală (sănătoasă) și le numesc „anorexice”.
4. Ţin sa scoată in evidenţă silueta lor de „invidiat” purtând haine strâmte. Mai ales purtând colanţi. Inţeleg că blugii-s scumpi, dar pana penei mele, luaţi-vă o bluză peste cur măcar.
5. Se victimizează (vezi Oana Radu de la Vocea Romaniei).
De ce trebuie să scoţi in evidenţă faptul că ești grasă, crezi că nu observă nimeni? Să te folosești de faptul că plesnește grăsimea pe tine ca să atragi compasiunea unora cu creier mic și suflet mare mi se pare jalnic.

O PROBLEMĂ:
image

Aha, și capra ce zicea?

Posted in Uncategorized with tags , , , , , , , , , on 22 Aprilie 2014 by Julia says:

M-am apucat să editez o poveste pe care am scris-o acum mult, mult timp, când eram bebe, mic și prost, iar dacă treaba mere bine și pere ce-a ieșit poate am s-o postez pe capitole. Cam vreau să-mi fac curăţenie in ciorne, că sunt prea multe și mă impiedic de ele. Așa că probabil o să postez multe căcaturi vechi, care nu știu dacă mai sunt valabile sau viabile, dar nu vreau să le pierd că dracu’, știu eu ce sclipire de geniu am strecurat printr-una și-o să realizez mai incolo (da, da, și capra ce zicea?)?
Așa, să zic despre poveste, că mi-am amintit de ea făcând curat, am dat de niște ciorne cu explicaţii and shit. Este, voiam eu să cred pe vremea aia, fantastică. Mi-e mi se pare acum horror și oarecum aberantă. Și prea imbârligată pentru zece capitole. Mă rog, in capul meu arăta mai bine. Este vorba de un copil, care prin desenele lui poate schimba natura lucrurilor din jur, bineinţeles doar pentru o călătorie scurtă in altă lume. Acest dar insă, este bântuit de acest Păpușar, care ii dictează oarecum ce să deseneze, il ademenește in ce lume vrea el ca s-o innebunească pe mă-sa, iar ca să scape de el copilul trebuie să găsească Elementul, adică ceva ce uită mereu să includă in desen. Apoi urmează o răsturnare de situaţie, dacă imi aduc bine aminte. Mă rog, și de aici nu mai știu, abia aștept să termin de editat.

Posted from WordPress for Android

Satisfacţia platonică a handicapatului.

Posted in Românica with tags , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , on 22 Aprilie 2014 by Julia says:

M-am trezit azi-dimineata cu Failbook-ul plin de ameninţări și injurii din partea unui anonim frustrat care mi-a citit articolul despre pupătorii de funduri canine. Fiinţa asta jalnică, cu pretenţii de om, a ţinut neapărat să-mi demonstreze că SINGURUL LUCRU PE CARE L-A INTELES este că VREAU SĂ VĂD CÂINI MORŢI, ca SUNT O INSENSIBILĂ și că NU GÂNDESC. Și mi-a trimis ca debilul tot felul de pagini cu anti-oameni, pentru că nu ii pot numi nici oameni, nici animale, că aș jigni ambele specii, care făceau tumbe și bateau din palme share-uind articole de știri cu câini găsiţi morţi prin otrăvire, schingiuire sau mai știu eu ce, felicitând și incurajând și alţi oameni să facă așa ceva, ca și când aș fi dat eu de inţeles că-mi face plăcere să văd așa ceva.

Măi OMULE, dacă m-ai cunoaște ai știi că-s cea mai sensibilă fiinţă. Plâng la filme cu căţei, nu pot călca intr-un spital că mor de milă când văd oameni bolnavi, evit bătrânii că mi se rupe sufletul când mă gândesc ce pensii de rahat au, să nu mai spun că abia m-am dezobișnuit de adunatul tuturor animalelor de pe stradă și adusul lor acasă. Și n-am de gând să inșir chiar toate căcaturile care mă fac să plâng că mă ia cu tremurici. NICI NU POT SĂ MĂ UIT LA POZELE ALEA FĂRĂ SĂ MI SE ACTIVEZE REFLEXUL PILOMOTOR. Numai cine mă cunoaște știe că am plâns pentru animalele astea mai mult decât au făcut-o toţi cuţofilii la un loc, dar eu măcar am inţeles că altfel nu se poate, s-a ajuns prea departe și că soluţie mai sănătoasă nu există. De câte ori n-am venit acasă plângând că numai eu vedeam ce e pe străzi? Acum vedeţi și voi, și ce faceţi? V-aţi transformat in filozofi ai Feisbucului. Păi sorry, dar mă fut pe grămada aia de gunoaie pe care voi o numiţi creier, că-i degeaba. Faceţi-vă o comunitate și faceţi adăposturi din banii voștrii. Vă mai convine? Așa zic și eu.
Sunt sigură că habar n-aveţi că un câine costă 55,14 lei, adică cam cât costă intreţinerea a unui copil in creșă, iar asta e numai la azilul din Stupini. Dar voi radeţi, fraţilor, și ultimul strat de molecule de pe tastatură, că tot nicăieri ajungeţi.

In alte ţări, și intrebaţi pe oricine, dacă au găsit un câine, indiferent că e sănătos, bătrân, ranit, bolnav, dacă nu vine nimeni să-l revendice in 7 zile il omoară. Și acolo nu plânge nimeni, culmea! Dar nu, Franz, noi suntem români, avem un moţ in plus, trei coaie și ne dăm smardoi. No luaţi-vă coaiele in braţe și adoptaţi câte 30 de câini pentru fiecare coi, dacă va tremură moţu’.

P.S: Săptămâna trecută vecina mea a văzut cum o dubă a dat drumul la vreo 11 câini pe stradă la mine. Să-i tot iubești pe cuţofilii ăștia, nu? Sunt curioasă câţi s-au inghesuit să adopte din toamnă și până acum, dacă cel puţin odată pe lună cineva vede o chestie de genul ăsta prin cartier.

Posted from WordPress for Android

Glorie mielului !

Posted in Uncategorized with tags , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , on 10 Aprilie 2014 by Julia says:

Oamenii judecă, intotdeauna, indiferent de ceea ce faci. Singurul lucru pe care il poţi face, e să te doară in cur și să râzi. Dar nu pot să nu mă minunez la ce-i duce capul pe unii. Astea sunt câteva dintre alea auzite din intâmplare.

1. Citesc mult, deci nu ies din casă.
Habar nu am ce detaliu al feţei mele m-a dat de gol! La naiba, dar iţi trebuie timp să citești, nu glumă! Știu că am o faţă de nedormită, pentru ca am probleme cu somnul de când mă știu, dar asta nu inseamnă că stau noaptea să citesc (cum a spus o colegă) sau că asta fac toată ziua, că altfel nu as fi citit peste o sută de cărţi, cum spun alţii. Majoritatea care nu obișnuiesc să citească zilnic, ca mine, citesc foarte incet, rar, sacadat, si de asta li se pare lor incredibil că mă uit la cărţi de 300-400 de pagini ca la niște clătite; am moștenit de la tata cititul-fulger și, uneori, inconstient. Adică, mi-e deajuns să-mi trec ochii peste o propozitie/frază gândindu-mă la zâne și cai albi, că tot inţeleg și imi amintesc ceea ce citesc. Ca la panourile publicitare: treci pe lângă ele, te holbezi la stele, iar a doua zi incepi să cânţi: „Ca să-ţi spun că te iubesc, Motosapă-ţi dăruiesc!”
2. Mă imbrac numai in negru, deci port doliu.
Da, recunosc că am o obsesie pentru negru din clasa a V-a, și că orice lucru imi arăţi eu o să spun intotdeauna că ar arăta mai bine pe negru, dar nu mă imbrac NUMAI in negru, chiar dacă uneori spun că mă simt ca un curcubeu intr-un tricou gri. Imi plac puloverele, am colecţie de așa ceva, iar majoritatea sunt colorate sau cu model jaqart. Imi plac culorile, dar nu in haine. Imi plac pe cer, caiete și cearșafuri, dar negrul e „culoarea” clasică, e simplă, merge la orice și te estompează,  iar mie imi place să fiu invizibilă, nebăgată-n seamă.
3. Sunt timidă, serioasă și sinistră.
Nici, nici, nici. Cum să zic? Faptul că mă văd imbrăcată in negru, tăcută, calmă, că nu râd la obscenităţi („hahaha, a zis pulă”) sau la orice glumă pe care numai o curcă beată ar considera-o amuzantă (sau la glume vechi, pe care le știe și Stela, iapa lu’ bunicu’) și faptul că nu mă dau in spectacol când e un băiat prin preajma mea, ii fac pe unii să creadă că sunt sinistră, tristă, pustie, că nu știu să mă distrez (discutabil, depinde ce inseamna distractia pentru fiecare; pentru colegii mei inseamnă: comă alcoolică și manele). Persoanele care mă cunosc spun că sunt total opusul, că sunt nebună, veselă și haioasă, cineva mi-a spus că sunt prietenoasa *râde grohăind*.
Cât despre timiditate, sincer, singurul lucru care mă face să roșesc și-mi face inima să alerge când sunt in preajma unei persoane, este dacă persoana respectivă are o pisică in braţe. Pentru că, pana mea, imi plac pisicile.

Iar bomba bombelor:
Sunt satanistă. Heil Satan!
Vrea cineva să știe de ce colegii mei retardaţi (bine, unii) intotdeana m-au crezut satanistă? Nu pentru că ascult rock (deși te piși pe tine când ii auzi vorbind de Rockstadt; parcă vorbesc de dumnezeu), nici pentru că mă imbrac in negru(că ei se imbracă foarte colorat, nene, curcubee umblătoare), ci pentru că de vreo 7 ani port o gheară de vultur la gât. Da, nu e o cruce intoarsă, nu e o pentagramă, nu-mi circulă energii negative in jurul gâtului pe post de lănţic. O amărâtă gheară de vultur, care semnifică măreţie, aspiraţii inalte, idealuri; dar de ce să cauţi semnificaţii când poţi rămâne un ignorant cu pretenţii de mare părerist? Și totuși, nu pot să nu mă intreb… Cum se simte vidul din cap? Dacă gâdilă vreau și eu ! (altfel nu inteleg cum pot râde la orice căcat).

Posted from WordPress for Android

Pentru că profesori și pentru că idioţi.

Posted in Azi mă piş pe ..., Postzilla., Românica with tags , , , , , , , , , , on 9 Aprilie 2014 by Julia says:

Am scris despre invăţământul românesc, acum o să scriu despre profesori. Aceste nimicuri, care au pretenţia să facă din noi oameni și să ne pregătească de viitor. Pe mine aceste nimicuri mă termină psihic. Trec peste faptul că diriga e o teroristă, care injură toată ziua, minte cum respiră și urletul ei se aude de la parter. Trec și peste faptul că profesoarele de română se pupă-n cur intre ele, in termeni literari. N-am să critic modul lor de predare, pentru că nu prea au așa ceva. Dar nu pot trece cu vederea faptul că niște oameni de nimic, cu o grămadă de gunoi in loc de creiere și parveniţi ne sunt serviţi nouă ca modele. M-am gândit să-mi inșir toţi profesorii pe care i-am avut și de care imi amintesc, cu insușirile lor, ca să-mi dau seama câţi dintre ei sunt sau au fost sănătoși la cap și de la care am avut câte ceva de invăţat:
1. Prima profesoară de religie. O dubioasă și-o antipatică. Cu o mutră prea serioasă pentru materia pe care o predă. Obișnuia să ne pună câte șase inși in cerc, iar pe restul să se izbească de noi pentru a intra in cerc, ca să ne arate cum funcţionează spermatozoizii, ca apoi să ne-o trântească grav pe aia cu: „mulţumiţii lui dzo că va făcut”.
2. Profesoara de franceză din clasa a V-a. Era genul de babă, pe care dacă o intrebai ceva de Ceaușescu, nu-și mai amintea de lecţie, urmând ca toată ora să-ţi povestească despre șoarecii din debara, cum și-a pierdut cheile de la casă și cum ia băgat tijă  când și-a rupt degetul mijlociu. Obișnuia să mai arunce telefoane pe geam, de la etajul 1.
3. Profesoara de limba română VI-VIII (pentru că de aia din clasa a V-a nu-mi amintesc mai nimic). O chestie de om, mai pitică ca mine (și nu credeam că e posibil așa ceva), neagră și anorexică. Avea o gură cât o pulă, nu știu cum să zic, că „șura” e prea mainstream. A fost prima profesoară pe care am urât-o. Incă o urăsc, când aud de ea mă iau nervii de la stomac. O dată i-am zis să se ducă dracu’. Incă sunt mândră de mine, a meritat-o. O crizată și-o terminată ca aia, mai rar. Am rămas cu sechele, când aud pe cineva că ridică tonul imi vine să fug. Era genul ăla, avea tupeu când e doar cu noi, când apărea diriga sau oricare alt profesor era mielușică, avea o faţă surâzătoare și iși schimba glasul intr-un ciripit dulce de păsărea. Parcă ar fi spus: „sug pula”, așa suav. Un gunoi mic.
4. Diriga V-VIII, de mate. O doamnă, foarte calmă. Atât de calmă incât de ne adormea la oră. Gândește lent orice nu-i legat de matematică și pare absentă tot timpul. Poate-i și vârsta. N-am invăţat nimic de la ea, dar când am văzut-o plângând la ultimul clopoţel, din milă, am vărsat o lacrimă, iar colegii mei au crezut că-mi pasă de ei. A fost induioșător, am părut și eu umană. Ii mulţumesc.
5. Pitica, profa de desen. O altă chestie mai pitică decât mine, care indiferent ce anotimp era se imbrăca la fel: 10 kg de haine negre. O dată Lolo a vrut să-i taie părul când nu era atentă și l-a prins ca o ninjah la fix. L-a pus să scrie o declaraţie pe care ia dictat-o cuvânt cu cuvânt. Mi se pare și mai ciudat când mă gândesc că erau vecini.
6(66). Scoica, profa de franceză. Altă teroristă. In fiecare an iși alege victimele. In a 8-a am fost eu. Avea ea ceva cu faptul că-mi ţineam scaunul nu-știu-cum, și băga chestii de genul că incerc să mă „izolez” de lume și alte abureli. Crede că toţi băieţii din școală au fantezii cu ea, deși ea aduce mereu subiectul. Dacă nu se ia de tine, din orice căcat nu se simte bine: dacă nu ţi-ai făcut tema, de ce nu ţi-ai fãcut-o?; dacă ţi-ai făcut-o, cum ai făcut-o că tu nu știi franceză?.
7. Profa de franceza din a IX-a. O babă nebună, care a bătut-o pe o colegă cu o coajă de banană. După prima oră pe care a avut-o cu noi i s-a făcut rău in cancelarie și era să leșine. Anul ăsta ia ţinut locul trei ore profei actuale și a căzut o ușă pe ea. Nu cred că suntem noi nebuni, cred că ea este ghinionistă.
8. Proful de muzică din a V-a. N-avea nicio treabă cu muzica, ne dădea note pe intrebări de genul „Ai fost vreodată la restaurant?”.
9(99). Profu’ de latină. Vorbește de te adoarme. In ultimul timp e obsedat de masonerie. Plimbă un documentar despre simblorile masonice dintr-un videoclip de-al Rihannei, pe care l-a arătat la toată școala. E dus, omu’.
10. Profa de mate IX-XI. Este foarte modestă, se crede frumoasă, deșteaptă, perfecţiunea intruchipată. Are 36 de ani și locuiește cu mă-sa. N-ai cum să le ai pe toate, nu?
11. Profa de psihologie. Când o intrebai ceva se scărpina in nas inainte să-ţi răspundă. A predat la pușcărie, se inţelege.
12. Proful de istorie. Vine la oră, trântește catalogul pe unde apucă, il intreabă pe G scorurile la ultimele meciuri, injură pe x, y. Nu prea predă, dar și când o face se plimbă prin clasă impărţind pumni și palme băieţilor sau smulgând pixurile fetelor și adresându-le intrebări elegante de genul „de ce nu scrii, fă?”
13. Profa de tehnologie din generală. Era imposibil să-i adresezi un cuvânt femeii ăleia. Dacă te apropiai puţin de ea incepea să repete ca o papagală:  „Iar vorbim? Nu vorbim, nu vorbim! Nu vorbim !”
14. Cioacă, proful de geogra. Un mototol. Nu putea ţine in frâu niște copii de clasa a VI-a. Cel puţin eu ieșeam din clasă când aveam chef, mai ales că aveam ore până la 18 când era beznă. Când protesta puţin, stingeam lumina și plecam.

Aș fi vrut să spun câte ceva despre fiecare profesor in parte, dar mi-am dat seama că sunt prea mulţi, ori prea banali și n-am avut ce invăţa de la ei, așa că mă opresc aici și o să vorbesc numai despre profesorii care nu m-au adormit la oră:
a) Profa de engleză. Engleză nu pot spune că m-a invăţat, am invăţat-o singură până in clasa a V-a când am inceput s-o facem la școală și de atunci n-am mai asimilat nimic nou, dar nici n-am avut medie mai mică de 9. Da, e arogantă și o doare in pix de de toţi, dar povestește cu noi(ăia 5 inși care pricepem ce vorbește acolo), ne recomandă cărţi, filme, site-uri, impărţim păreri, vorbim despre orice, desi are aproximativ 35 de ani, parcă ar fi de-a noastră, e deschisă și nebună. Dacă i se pune pata vine cu părul verde la școală (nu că nu l-a mai avut). Știe cam tot ce inseamnă muzică bună de la rock la hip-hop și avem câteva concepţii similare legate de viaţă.
b) Profa de bio. Are extraordinar de multe cunoștinţe, și nu numai de biologie. A fost intotdeauna profesoara mea preferată, nu știu sigur de ce. Mai multă biologie decât am invăţat la oră am invăţat din povestirile ei, pentru că niciodată nu ne-a predat o lecţie fără să dea exemple din viaţa reală.
c) Profa de economie. Am avut-o profesoară numai un semestru, dar a făcut cât toţi anii cu morţii ăia de mai sus. Ea e dovada vie că respectul il câștigi prin respect, nu ca profa de mate care și-l impune, că altfel ar băga-o ăștia zilnic in tomberon. Ea nu ne preda, ne invăţa să gândim materia ei, nu se mulţumea să ne trântească teoria, formulele și hasta la pasta. Și cu toate astea, aveam timp la ora ei să vorbim și alte lucruri ce nu aveau treabă cu economia.

Când ii aud cu „pe vremea noastră se invăţa și se lua bacul, nu așa”. Bun, și? Ai luat bacul și masterul cu 10 ca să predai intr-o școală mizeră pe un salariu de căcat și cu nervii intinși la maximum? Felicitări! Ești idolul meu.
N-am să incep să mă iau și de caractere lor că nu mai termin postzilla-ul ăsta. Degeaba ai 10 facultăţi dacă  caracterul tău e undeva pe lângă zero, iar eu mă laud că judec corect, nu exagerez, când e de apreciat e ok, când omul nu-i om, te piși pe el de gunoi mic.

Posted from WordPress for Android

rocker-iţe.

Posted in Liberte with tags , , , , , , , , , on 8 Aprilie 2014 by Julia says:

in primul rând, urăsc termenul ăsta de „rocker-iţă”. sună ca pula, iţi stă-n gât să-l pronunţi. in al doilea rând, eu sunt așa mai tâmpiţică și văd lucrurile total diferit, dar intotdeauna am crezut că valorile pe care vor rockerii să le promoveze sunt: unicitatea, diversitatea, puterea, răzvrătirea, curajul și libertatea de a fi tu insuţi și de a spune lucrurilor pe nume. dar la unele e mai grav ca la cocalari, numai imaginea contează. asta inseamnă pentru ele să fii „diferit”. crezi că ești diferită dăcă porţi bocanci in loc de sneakers? NU EȘTI, fiindcă incă un milion de rockeri poartă același lucru, deci pulă originalitate, pulă unicitate. nu știu, pentru mine „diferit” nu inseamnă să mă diferenţiez de restul lumii, care oricum e submediocră și e o insultă să te compari cu ei, ci să mă diferenţiezi in orice context de ceilalţi. și nu prin haine, că degeaba arăţi ca o dominatrix dacă asculţi Black Veil Brides in timp ce citezi din Coelho(deși da, nu te poţi căca in gustul omului, dacă-ţi place ţie asta e ok). prin gândire, prin felul tău de-a fi și de-a vedea lucrurile, adică prin a fii tu insuţi. un tricou cu COB nu te face mai rocker decât un ţâgan cu același tricou luat din gunoi. de fapt, nu cred că am să inţeleg vreodată fuga unora după titlul ăsta de „rocker” pentru care nu dă nimeni nici o ceapă degerată. recunosc că pe la 11-12 ani mi-am făcut cont pe clonţopel care conţinea in nickname cuvântul „rockeritza”, dar eram bebe, mic și prost, dă-mă dracu’, voi ce scuză aveţi, la 17-18 ani, să fugiţi repede intr-un grup de rockeri de pe Facebook ca să vă smiorcăiţi de fiecare dată când vă spune cinevă că nu sunteţi rockeri dacă ascultaţi numai Nightwish? dacă crezi că ești mai rocker-iţă dacă bei bere, sugi pula. dacă odată ce ai descoperit muzica rock garderoba ta a devenit neagră, te vopsești roșcată și porţi pentagrame și alte simboluri despre care nu ești in stare să spui decât că „iţi plac”, sugi pula cu tot neamul tău.

mergi in Rockstadt. toate sunt roșcate, trebuie să ai o zi bună să vezi și câte o brunetă/blondă(imi plac roșcatele, și eu am fost și o să mai fiu, dar mă enervează valul ăsta nou, parcă toate aţi descoperit deodată roșul, frate), toate au bocanci și geci de piele, toate lanţuri de căţei, pentagrame și fiecare se trezește din când să trăsnească câte un „Heil Hitler!” pentru că DA, de ce să studiezi tu singură o problemă și să-ţi faci o părere despre ea când e mult mai ușor să te iei după alţii? cum să nu fii tu, troacă de porci, rasistă dacă așa sunt toţi?

UNDE DRACU’ SUNTEŢI VOI DIFERITE, PE PLANETA MAIMUŢELOR?

Posted from WordPress for Android

Reţetarii.

Posted in Liberte with tags , , , , , , , , , , , , on 8 Aprilie 2014 by Julia says:

Mă enervează oamenii care fac lucrurile după reţetă sau dau sfaturi despre cum să faci un anumit lucru ca la carte. Dacă vorbim despre gastronomie sunt de acord, dar de exemplu: BLOGUL.
Blogul ar trebui să fie un jurnal, un spaţiu personal in care fac/scriu/postez ce vreau. Dacă vreau să vorbesc ca o șosetă, să fac liste cu nume de eroi din desene animate pe care le urăsc sau pur și simplu să-mi dau cu părerea despre lucruri stupide, am toată libertatea s-o fac. Dacă vreau să pun tag-uri stupide și să vorbesc de pe dealuri sau să-mi pun cea mai intunecată temă inventată de WordPress, e problema șniţelului meu. Dacă vreau să scriu despre fiecare experienţă de-a mea de pe budă, who dă fac cares?
Așa că nu inţeleg articolele de genul „Cum să ai un blog cât mai șmecher și mai căutat”. Dacă vrei să faci din blog-ul tău o carieră, atunci scrii despre lucruri impersonale (depinde de blog/persoană), dar eu n-aș avea succes cu un astfel de blog, din cauza imaturităţii, sincerităţii și a temelor care nu prea sunt in ton cu lumea, așa că gâdiţi-vă de două ori inainte să-mi mai trimiteţi mail-uri de genu’: „sunt lucian si sunt expert in bloguri. ai avea mai mult succes daca ai pune o tema colorata siii..haba-haba.. ai pune un font mai hazliu ..ăăă”. Domnule Lucian, nu știu de unde m-aţi cules, dar n-am de gând să schimb nimic. Culoarea mă reprezintă, pustiul la fel: nu scriu pentru nimeni, am mai spus, eu folosesc blog-ul ca pe o unealtă care mă ajută să mă cunosc mai bine și să am de ce râde peste câţiva ani. N-am să-mi creez un mediu impersonal in care să mă simt străină și care să-mi inhibe inspiraţia, spontaneitatea și plăcerea de a avea bucata mea de paradis. Se numește „spaţiu personal” tocmai pentru a fi personalizat. Pricepi?

Posted from WordPress for Android