Arhivă pentru Iulie, 2013

Je fais pipi sur le gazon..

Posted in Flux, Random with tags , , , , , , , , , , on 17 Iulie 2013 by Julia says:

Tocmai am primit o veste de căcat care mi-a anulat tot cheful de scris şi postat pe blog pe o perioadă nedeterminată, aşa că dacă nu găsesc postări terminate să mai public din când în când, cred că o să mă limitez la a-mi salva gândurile-n ciorne. So, azi noapte n-am putut să dorm până pe la patru, aşa că am citit din Mâna dreaptă a diavolului, care a fost atât de înfricoşătoare încât nici n-am fost nevoită să ezit vreo clipă înainte să sting lampa. Vremea e din nou de căcat, iar chestia asta mă deprimă. Şi nu m-am ţinut de promisiune, dar jur că n-am fost conştientă. M-am trezit la 13 şi eram semi-adormită, aşa că am luat un gât de cola să-mi revin (nu că cola ar avea vreun efect de energizant asupra mea, dar e o chestie psihologică prea complexă şi prea greu de explicat – pe dracu’). M-am apucat de citit cărţi de căcat. Da, ca Îngerul mecanic si Oraşul oaselor. Un citat foarte interesant din ce-am citit până acum din Îngerul mecanic: „Demonii shax sunt paraziţi, progenituri de paraziţi. Ar fi vrut mai degrabă să-şi târască victima în bârlogul lui, ca să-şi depună ouăle în pielea ei cât ar mai fi fost încă în viaţă. „, iar faţa mea. M-am gândit să fac o listă cu tot ce urăsc şi să fac o categorie în care să le înşir. Doar aşa, să mă uit peste câţiva ani şi să compar *cât de tâmpită eram la 17* cu *cât de tâmpită sunt în prezent*. Mă enervează rău când intru într-un grup pe Facebook sau pe alte site-uri, care au pretenţia să fie de „rockeri”, dar văd numai postări de genul: „a  recunoscut Bieber că-i gay, ce noutate !! hapciu, hapciu, ihaaa.” CUI II PASA? Serios, cred că fraierii ăştia care aruncă cu căcat în Bieber sunt mai amorezati de el decat mucoasele alea umezite între degetele de la picioare care leşină când îi aud numele. Muriţi ! Omg, omg, trebuie să închid urgent, g’bye blog-uţă, ne vedem când ne-om vedea.

 

Bot de mâţă.

Posted in Flux, Random with tags , , , , , , , , on 13 Iulie 2013 by Julia says:

^Titlul ar fi trebuit să fie un bot de mâţă, adică un: :3, dar fontul meu e ciudat şi arăta mai degrabă a bot de mâţă constipată. Bun, deci mă chinuie în continuare o lene ingrozitoare, chiar nu ştiu de unde adun destulă energie ca să-mi mişc degetele pe tastatură. Dacă ieri am plâns de lene, azi cred că o să mă culc ca să evit chestia asta, dar până atunci mai postez ceva, numai aşa să umplu tâmpitul ăsta de blog dacă tot zice că am 3,072MB. Cum să nu profit eu de ceva ce-i gratis? Hm. Am găsit o ciornă despre grăsune, deci presupun că o s-o postez zilele astea. Dar după ce schimb finalul. Nu ştiu la ce ma gândeam când l-am scris, e haotic rău. Probabil în capul meu sunase mai bine. Oricum, vestea bună e că Gigi şi-a revenit complet din beţie. Adică telefonul meu, după ce am vărsat bere pe el. Iar vestea rea este că azi dimineaţă nu m-am putut abţine şi-am turnat pe gât o cola cu rom. Promit că de mâine mă las de cola. Şi acum am să mă ţin de promisiune numai ca să nu trebuiască să editez articolul şi să tai promisiunea, pentru că mi-e lene şi cred că m-aş simţi vinovată. Mi-am făcut blog-ul privat şi sper din tăt sufletul să meargă chestia şi să nu dea nimeni de el.  Dacă aş putea să-l fac cu invitaţie sau cu parolă ar fi perfect, dar wordpress-ul e prea gay, iar eu sunt prea leneşă să-mi caut alt site de genul. Aş avea atât de multe de scris, nu ştiu cum, dar niciodată nu reuşesc să spun tot ce am de spus. Pana mea. M-am cărat.

Pour le fleur de cucu.

Posted in Flux, Random with tags , , , , , , , on 12 Iulie 2013 by Julia says:

Ploua. Mi-a fost atat de lene incat am inceput sa plang, apoi mi-am zis sa ies din starea asta de cacat, deci m-am apucat de mutat mobila prin casa, dar am obosit si-am pus-o inapoi. Mai bine mananc gulie. Mama e o ciudata cand vine vorba de mancare. Ieri a amestecat trei feluri de sosuri pesto ca sa vada ce culoare iese. Noroc cu ploaia, ca altfel nu-mi aminteam ca am blog, nu stergeam articolele de cacat si nu incepeam sa-l umplu cu alte articole de cacat. Am atatea ciorne ca nici nu stiu cand am sa le citesc pe toate ca sa vad care sunt suficient de rahatite incat sa le postez. Tata vorbeste intr-una despre cum ar muri el daca ar manca dovlecel toata ziua, iar eu am senzatia  de deja vu.  Cred ca ar trebui sa-mi ascult mai mult intuitia. Mereu nimeresc carti bune cand fac asta. Apropo de carti, am inceput vreo zece si nu stiu cand am sa le termin, am o lene crancena in care ma scufund de cateva zile. Mai exact, de cand s-a terminat scoala. Vremea e in continuare de cacat, si eu care voiam sa ies afara cu alea-alea. Asa patesc mereu. Hm, n-am mai baut cola de doua zile. Mai fac putina curatenie pe aici si ma duc sa-mi bag picioarele prin blog-urile altora.

Multumesc, Ploaie !